11 Episoden
- Află în acest episod cum a fost viața lui Jonathan Edwards, unul dintre cei mai mari predicatori din istorie și cum s-a întâmplat ca, printr-o singură predică, Dumnezeu să înceapă prin el Marea Trezire din America.
- Află în acest episod cum a fost viața lui Corrie ten Boom - ceasornicar, scriitor, dar dincolo de toate, o femeie creștină care a fost gata să își sacrifice familia și chiar viața pentru a ajuta numeroși evrei să scape de naziști în timpul Holocaustului. Creativitatea și compasiunea cu care a fost înzestrată de Dumnezeu a transformat casa ei într-un refugiu.
- Află în acest episod cum a fost viața lui Charles Spurgeon. De la un băiat de țară care a început să predice la 16 ani, la un om care a influențat Anglia și în final, lumea întreagă. Prin ce? Doar prin puterea Cuvântului lui Dumnezeu!
Weitere Christentum Podcasts
Trending Christentum Podcasts
Über Biografiile Harului
”Biografiile Harului” este o emisiune marca ”Cross One Radio”. Vorbim despre viețile unora dintre cei mai mari oameni ai lui Dumnezeu. Nu doar despre faptele care le-au demonstrat credința, dar și despre slăbiciuni și vulnerabilități. Pentru că avem nevoie de exemple, ca să înțelegem ce le menținea vie pasiunea pentru Hristos.
Podcast-WebsiteHöre Biografiile Harului, Dominican Sisters Open Mic und viele andere Podcasts aus aller Welt mit der radio.at-App

Hol dir die kostenlose radio.at App
- Sender und Podcasts favorisieren
- Streamen via Wifi oder Bluetooth
- Unterstützt Carplay & Android Auto
- viele weitere App Funktionen
Hol dir die kostenlose radio.at App
- Sender und Podcasts favorisieren
- Streamen via Wifi oder Bluetooth
- Unterstützt Carplay & Android Auto
- viele weitere App Funktionen


Biografiile Harului
Code scannen,
App laden,
loshören.
App laden,
loshören.
Biografiile Harului: Zugehörige Podcasts













